Oda iubirii

      Mobilizatã de entuziasmul şi profunzimea cu care scrie, am "împletit" câteva cuvinte printre rândurile scrise de poetul şi scriitorul Marius Dincã, pe care îl puteţi studia mai mult aici, pe blogul lui. Deşi mi-a dat voie sã public poezia pe blogul meu, meritul conceptual este în marea majoritate al lui:

Am să prind iubirea-n palmă

Şi strivită-n pumnul meu,

Am s-o arunc în val de mare,

Sau pe gât de curcubeu.

 

A trecut prea multă vreme

De când sunt sclav inimii tale,

Eşti ca un buchet de nuferi,

Dar acoperiţi cu zale.

 

……………………………………………….

 

Şi-am sã plâng apoi de ciudã

Cã s-a dus un val cu ea

O vreau înapoi, cu tine

Nuferi albi în viaţa mea.

 

O s-aştept iar curcubeul

Chiar de costã vânt şi ploi

Şi-o sã-mpart raze de soare

Pentru fericiţi ca noi.

.........................................................

„Vezi că ţi-a căzut un ochi!”,

Îmi spui, speriată.

Ştiu, dar nu bag în seamă.

Ţi-am promis odată

Că voi fi lângă tine mereu

Şi mă voi ţine de cuvânt.

 

„Vezi că-ţi cade o ureche!”

Gata, s-a dus!

Îmi târâi tălpile,

Prin pietrişul presărat cu cioburi,

Îndreptându-mă spre tine.

 

„Vezi că-ţi cade un braţ!”

Da… Şi după el piciorul…

Într-un genunchi,

Continuu să înaintez.

 

„Vezi că ţi-a zburat sufletul!”,

Mă anunţi crispată.

„Numai asta nu trebuia

Să se întâmple!”, îmi spun.

Dar ce să îi faci,

Aşa e cu iubirea.

Când mergi după ea

Tocmai în Iad,

Pierzi, cu siguranţă,

Totul…