30 octombrie 2010

Presupusa nemãrginire

Închid lumea din faţa mea
cu zgomot de pleoape;
întunericul ce se naşte mã clatinã, dezechilibratã,
cãtre pãmântul crãpat de sub mine.
Într-o cuvioasã solidaritate cu mine,
copacii au tãcut.
În gândul meu, nãucitã,
nu înţeleg încotro se îndreptau urmele paşilor mei,
şi norii.
Intoxicatã de haos eram,
cu mintea fãceam înmulţiri şi poeme,
aveam nevoie de oameni fãrã nevoi,
iar întrebãrile mele mureau de singurãtate,
exilate.
Atunci te-am cunoscut pe tine
şi-am prins rãdãcini în pãmântul sfânt,
din care sunt fãcute muzee de dorinţe.
Tu mã curãţai de greşeli, şi
nopţile mele stãteau de veghe viselor tale.
Apoi îmi spuneai din priviri cã sunt bunã,
iar eu, naivã, mã amãgeam cã te merit.
Plesnea în mine dorinţa sã crape
de ziuã lângã tine.
Tristeţile se izbeau de mângâierile tale
cu urlete nebãgate în seamã,
cu cuvinte nepotrivite pentru noi doi,
care dãdeam o nouã şansã iubirii.
Frumuseţea din minutele noastre
mãsurate cu o clepsidrã de frunze
izbutea sã reînvie cerul
spintecat în douã de un curcubeu
fãrã nici un avertisment.
Şi atunci ploaia
…oh, ce bine era între picãturi mirosind a crengi!
…ploaia spãla rãnile unui trecut
- elixir transpirat, obosit -
ce-şi dãdea ultima suflare, acolo,
pe pãmântul ud.
Tu, dãdãtor de viaţã, mi-ai resuscitat sufletul,
chiar acolo, între firele ierbii,
când eu uitasem cã exist, cã sunt om,
cã ştiu sã mã mir şi sã cânt.
Aşa te-am cunoscut pe tine,
şi pentru tot ce faci
te-aş mai cunoaşte o datã
pentru cã
iubirea meritã oricâte şanse.
Am învãţat sã aprind cu un singur chibrit
rãsãritul,
ca numele tãu, predestinat
sã se vadã din Lunã şi lumi,
sã se audã din enciclopedia Universului,
mai presus de pian.
E un truc pe care il ştii doar tu sau
dorinţã în expansiune, dãdãtoare de timp şi crezuri,
raţiunea prin care ştii tot
ce simt, ce-mi doresc, ce visez şi ce-mi vãd ochii?
Cum oare te-apleci deasupra mea şi minunile
îşi fac loc, una câte una,
în pântecul meu?
Cum reuşeşti sã-mi asculţi gândurile
fãrã ca eu sã am vreo şansã la litere?
Cum braţele tale îmi apãrã trupul
fãrã ca trupul meu naiv sã afle
cã avea nevoie de îmbrãţişare?
Şi cum cuvintele tale curg muzicã
urechilor mele,
cu tâmpla lipitã de pernã?
Ce ursitoare nebune mi-au zvonit în viaţã
atât de mult bine?
Aşa te cunosc pe tine,
şi pentru tot ce faci
te-aş mai cunoaşte o viaţã.
Întinsã pe iarbã, uitatã-n visare,
cu gândul la tine
zâmbesc.






9 comentarii:

  1. Thank you for dropping by Hf,K. You have such beautiful photos, I will look forward to returning.

    RăspundețiȘtergere
  2. Absolut minunat!
    Daca nu ar exista cuvinte, as tacea, pur si simplu.
    Coplesit de sensibilitate, de maiestuozitatea unui suflet care explodeaza de emotie, dupa o lunga asteptare.
    Multumesc ca mi-ai ingaduit sa fiu partas la aceste ganduri ale inimii care viseaza cu voce tare, pe soaptele sufletului.

    Cu drag,

    Dragos

    RăspundețiȘtergere
  3. Olá, boa noite! gostei muito do que eu entendi pois meu tradutor não é muito bom, abraços do Brasil

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Te astept...dincolo de cuvinte...si de poezie...astazi nu mai pot scrie..ma intreb de ce?

    RăspundețiȘtergere
  6. replica:

    presupusa ta nemângâiere
    nu face zgomot
    doar că-mi echilibrează liniştea
    cu gândul, cu paşii, cu norii
    de aceea am ajuns să ne înţelegem
    chiar şi cuvintele nepotrivite pentru
    contextul nostru prea sfânt sau prea păgân
    iar acum a venit ziua în care ştiu
    că dragostea nu-ţi dă şansa pentru altceva
    şi
    că nu-mi trebuie alte minuni sau vieţi

    RăspundețiȘtergere
  7. Minunat! Cele mai bune versuri pe care le-am citit in ultima vreme, pentru ca, dincolo de cuvinte, iti explodeaza in suflet sentimentele apasatoare ale celui ce rosteste cuvintele. Imaginile pe care la desenezi din cuvinte sunt exceptionale!Florile versului sunt la fel de frumoase ca si florile fotografiate!

    RăspundețiȘtergere
  8. misteriosul EL...oare unde este?nimeni nu stie nimeni nu-l cunoaste EL exista doar pentru tine ...come by my blog for the rest...:) fantastica poezie ,una din multeleti succesuri.ma bucur sa vad ca Romania tara noastra de bastina nu este complet scufundata in intuneric si ca mai avem totusi un dram de inteligenta si un pic de sentiment .Iti multumesc ptr ca faci aceste poze despre Ploiesti si aceste poezii despre sentimente.
    Cu drag,
    Anonymus :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...