Basme

Sunt o mamica fericita din toate punctele de vedere. Stiu ca par subiectiva, dar cand esti anuntat ca tocmai a iesit din tipar carticica cu basme in care fiul tau este autor, parca nu-ti mai ajunge lumea...Ii multumesc deosebit doamnei profesoare de limba romana Valeria Margarit care, pe langa faptul ca a avut vointa, increderea si rabdarea necesare sa indrume copiii sa scrie, este si o femeie minunata. Multumim din suflet!

Later edit:
V-am promis o particica de poveste. Cu acordul autorului (:P), asta e:

       "Lupul alb

       A fost odata ca niciodata etc.
       A fost odata un imparat mare si puternic ce avea trei feciori si, pentru ca nu mai avea mult de trait, caci era batran si necajit, trebuia sa aleaga unul sa stapaneasca imparatia lui dupa ce el va muri.
       Imparatul nostru avea o imparatie mare, mare. Si era frumoasa si plina de bogatii, de gradini si de castele. Iar in castelul cel mare, cu cele patru turnuri ce vegheaza peste imparatie, imparatul isi chema fiii la dansul.
       - Feciorii mei, zise el, acum eu sunt batran si ma voi duce cat de curand de pe lumea asta. Iata a sosit vremea sa aleg dintre voi pe mostenitorul tronului meu.
 ...............................
       Se duse fiul in grajd, dar nu-si lua un cal frumos, ci un cal credincios, iscusit, puternic si iute.
       Si cum calari,
       Timpul parca se opri.
       Acum il vedeai,
       Acum nici nu-l mai zareai.
       Acolo, in Padurea Linistita, fiul cauta ce cauta, pana isi pierdu speranta. Si se aseza si el pe un trunchi de copac, intristat.
       - Stapane, ii spuse calul, nu te lasa pagubas ca fratii tai ce au adus minciuni tatalui tau."

Una peste alta binele si adevarul inving in toate basmele, ca atare mesajul final este unul pozitiv. Ceea ce mi s-a parut laudabil si incurajator pentru copii a fost mentiunea din carte a doamnei profesoare cu privire la primele doua basme (din unsprezece total) care nu au avut nevoie de nici un fel de editare, modificare sau corectare gramaticala. Sigur, unul din ele este al fiului meu. :)

Deal

Am cumparat un desen cu 10 RON de la Flo. Eu zic ca se merita afacerea.

Am cunoscut si parinti denaturati

Probabil ca sunt eu prea tampita si nu inteleg lucruri simple, dar de fiecare data cand aud ca copiii sunt batuti de parintii lor imi da cu virgula. Si eu am fost batuta la randul meu, si imi aduc bine aminte ca aproape de fiecare data era cam degeaba. Adica…nu eram genul care sa fac prostii mari sau sa fiu atat de rea incat sa cer bataia. Acum stiu asta, dar atunci aveam indoieli pentru ca tot ce auzeam era “lasa ca va faceti voi mari si o sa vedeti cand v-or face copiii vostri la fel”…OK, m-am facut mare…am copil…si? Imi scapa mie ceva? Tot ce vad este un copil normal, care stie sa faca prostii asa cum ii sta bine unui copil, dar nimic iesit din comun. Nu este mult diferit de ceea ce am fost si eu odata. Dar acum am gasit diferenta: parintii. Nu arunc cu pietre, sunt doar obiectiva. Nu-mi aduc aminte sa ma tina mama in brate vreodata, insa imi aduc aminte cat ustura palma tatalui pe fata. Imi aduc aminte cum e sa fii dat afara din casa odata cu schimbarea anotimpului, imi aduc aminte cat de tare se aud pe scara blocului tipetele, imi aduc aminte ce explicatii stupide dadeam la scoala pentru vanatai si cate restrictii aveam. Nu prea imi aduc aminte ce aveam voie sa facem, dar stiu ca ora de desene animate de duminica pe care ne-o dadea Ceausescu era brusc intrerupta cand intra tata pe usa si ne oprea televizorul ca sa nu mai consumam curent. Doamne…nu vreau sa ma starnesc ca sunt ATAT de multe de povestit…Plecasem de la ideea ca nu inteleg parintii care dau in copii. Admit ca sunt si copii care poate sunt mai rebeli si parintii ajung greu la o intelegere cu ei, dar sunt si copii, cum e prietenul lui Florinel, care este un exemplu de inteligenta, bun simt si cumintenie. Ma bucur enorm ca sunt asa buni prieteni pentru ca se potrivesc foarte bine. Singurul lucru pe care inca nu s-au inteles este care dintre ei este mai bun din clasa. Fiecare il vede pe celalat "the best". E, asta da problema existentiala! Cu toate ca este cu siguranta un copil foarte bun, are parte zilnic de bataie. L-am intrebat de ce se intampla asta si mi-a raspuns ca “bataia e rupta din Rai!”. Oare asta sa fie singura explicatie pe care o primeste? Cum poti sa dai intr-un asemenea copil? Isi aseaza si patura de pe canapeaua pe care a stat ca sa nu cumva sa deranjeze…mai avea putin si spala pe jos, de teama sa nu fi murdarit parchetul cand a intrat in casa…Nu-l stiu de ieri asa ca nimeni nu ma poate prostii ca ce vad eu nu este ce vad parintii lui. Este un copil asa cum multi si-ar dori. Chiar nu pot intelege. I-am zis de curand lui Florinel in gluma ca-l bat daca nu face nu-stiu-ce. Reactia? L-a bufnit rasul! Habar n-are ce e aia! Cum sa dai in CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI? Cum sa-ti ranesti copilul si apoi sa ai pretentia sa te ierte, sa te asculte, sa te tina in brate? Cum sa treaca o zi fara sa simta caldura bratelor mele? Cum sa nu-l pup pe obrajori, pe ochisori, pe ce nimeresc din viteza cand trec pe langa el? Cum sa nu auda zilnic ca este iubit? Cum sa te autoproclami parinte cand copilul tau simte frica langa tine? Cum poti sa nu-ti iubesti copilul? Cum au putut ai mei si pot in continuare sa nu-si iubeasca copiii? Dar nepotii? Cat de senil trebuie sa fii sau cata ura trebuie sa ai in suflet sa-ti iasa asta? Cum sa te mai privesti in oglinda si sa crezi ca tu ai mereu dreptate? Ma rog la Dumnezeu sa-mi tina mintile sa nu gresesc vreodata in fata copilului meu. El este singurul motiv pentru care respir. Este tot ce mi-a dat Dumnezeu mai bun de la viata. Amin!

Update 20 aprilie 2010

Pentru ca aceasta postare a starnit intrebari referitoare la modalitatea de a indrepta intr-un fel sau altul lucrurile, reamintesc ca sesizari si intrebari pot fi adresate aici.

Catre sufletul meu

Ma uit deja de cateva minute la titlu si nu am habar cum sa incep. E foarte greu sa exprimi in cuvinte ceva ce in viata de zi cu zi e atat de evident, de profund, de transparent. Iubirea pura, neconditionata, care vine din adancul sufletului si nu se stinge niciodata. Asa ca iti vorbesc tie, sufletul meu, tu care esti si vei ramane cat voi trai singura mea constanta, cel care imi da putere sa trec de fiecare zi cu dorinta de viata, cel caruia ii voi multumi totdeauna ca m-a invatat sa iubesc si sa daruiesc cum nu credeam ca sunt in stare, acelasi care a dat un sens existentei mele pe Pamant... iti promit ca mereu iti voi fi alaturi cand vei avea nevoie de mine si intotdeauna te voi primi cu bratele deschise. Esti parte din mine…impartim aceeasi inima…Si chiar daca vei reusi vreodata, prin nu stiu ce vrajitorie, sa ma faci sa sufar, am sa invat sa iubesc durerea pentru ca e primita in dar de la tine. Sunt lucruri stiute de tine, spuse de mine de atatea ori, simtite de amandoi. In plus iti voi spune azi, de ziua ta, LA MULTI ANI!

Concurs judetean de teatru

Pe data de 5 aprilie 2009 a avut loc la Palatul Copiilor Ploiesti (fosta scoala 20) concursul judetean de teatru pentru copii, organizatori fiind Inspectoratul Scolar al Jud. Prahova si Palatul Copiilor Ploiesti. Concursul s-a adresat trupelor de teatru din cluburile copiilor si din scoli apartinand judetului Prahova. Categoria de varsta a participantilor a fost cuprinsa intre 5-18 ani. Sectiunile concursului au fost: fragment de teatru (max. 30 min.), scenete (max. 15 min.), satira si umor (max. 15 min.), teatru de revista (max.30 min.), recital individual (monolog). Copiii au fost adorabili. Piesa "Harababura TV" - sub indrumarea d-nei profesoare Antoneta Trifu - a avut un mare succes si s-a bucurat de aplauze si felicitari din partea publicului prezent in sala. Cateva imagini de la spectacol din care nu putea sa lipseasca, desigur, Florinel: